Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

marți, 6 septembrie 2016

Primăvara cântă Cuca

  
 Era momentul pentru ceva nou, nici chiar noutate absolută dar pe aproape. Aveam nevoie de un loc mai puțin vizitat, mai puțin cunoscut, un loc care să aducă un plus major excursiilor noastre, care să rămână în amintire și să ne stimuleze pe viitor.
 Din păcate condițiile de drumeție sunt relativ limitate : de obicei ai maxim două zile la dispoziție, destinația trebuie să fie suficient de aproape ca să nu-ți petreci întreaga zi pe drum iar obiectivul să poată fi atins. Cu excepția munților în care nu am fost niciodată, Iezerul care stă în coasta Făgărașului și susține Piatra Craiului, era cel care se potrivea cel mai bine. 


 La Cuca am fost o singură dată, de un Crăciun în 1992, pe un ger cumplit, în care am atins temperatura minimă absolută pe care am simțit-o vreo data și nu prea m-am mișcat de lângă cabană.
 Am zis că era momentul să mă revansez și să fac din Iezer, Vârful Păpușa și Cabana Cuca trioul turei din aprilie.
 Ne-am strâns 10 plus două patrupede și am reușit să rezerv camera de 12 persoane. Fac din nou reclamă : Cabana Cuca este dog friendly. 

Vârful Păpușa la o zi însorită distanță

 Pentru că în timp drumul de acces s-a schimbat din potecă în forestier în toată regula, pentru a câștiga timp, am mers cu mașina până la cabană. Nu este ușor, am avut noroc de un an cu puțină zăpadă care nu a reușit să strice nimic. Nu recomand această variantă decât în situații impuse deoarece drumul de la Voina (unde se termină asfaltul ca pielea) până la Cuca este de o frumusețe aparte și nu durează mai mult de o oră și jumătate. Iar iubitorilor de camping le reamintesc că lângă cabană este loc și pentru corturile lor.

Pe drum

 Pentru rezervări este bine să sunați în cursul săptămânii când cabanierul coboară într-o zonă cu semnal. Nu veți găsi mâncare la cabană însă aveți la dispoziție o bucătărie utilată, inclusiv cu butelie (deși aveți și varianta sobei dacă sunteți nostalgici). Curentul electric este produs de panouri solare pe vreme bună și de un generator pe benzină în restul timpului. Dacă vreți lumină, benzina o aduceți voi. 
 Acestea fiind zise, după ce am dat binețe și ne-am luat în primire camera,  am pornit spre Vârful Păpușa, obiectivul nostru cu priveliște.

Sara

 Traseul pleacă de la cabană pe piciorul din stânga (Grădișteanu) și în prima oră urcă abrupt prin pădure. Când am ajuns la golul alpin, înierbat, am văzut primele raze de soare, blocate până atunci de desimea brazilor și primele brândușe din acest an au umplut poiana. 

 Brândușe

 Vremea, senină și destul de caldă pentru aprilie, ne răcorea ușor cu un vânticel ce avea să crească în intensitate de-a lungul zilei, fără a fi periculos. 
 Urcăm spre Șaua Grădișteanu din smoc în smoc de iarbă, de parcă am avea sub picioare un covor cu noduri. Panta ne face să suflăm mai greu și trebuie să fim atenți cum călcăm ca să nu ne accidentăm. Zona asta îți poate produce foarte ușor o entorsă dacă nu ești atent.  În schimb îți poți trage sufletul așezat într-un fotoliu moale și primitor. Cele două fețe ale fiecărui lucru …

 În sus și în jos

 Știți voi care este unul din chinurile mersului pe munte ? Psihologic vorbind. Să-ți vezi obiectivul (vârf, cabană sau ce o fi) toată ziua, să mergi și să mergi și să descoperi că mai e o vale de trecut, un pisc de cățărat, o șa de traversat, toate apărute ca surprize pe măsură ce parcurgi traseul. Un astfel de vârf este Păpușa care îți stă în coada ochiului stâng cât e ziua de lungă și pentru care ai de luptat. Se urcă aproape continuu, porțiunile de plat rezumându-se la câțiva metrii. 
Căldura zilei a înmuiat zăpada, dar nu este fleșcăială. Apa în plus s-a drenat și nu avem  probleme din acest punct de vedere.
 Încet, încet reușim să ne apropiem de vârf. După ieșirea în șa vântul ne cam suflă, dar încă este bine. Vremea nu dă semne că s-ar schimba ceea ce este minunat. Înaintea plecării am vorbit cu Salvamontul Argeș responsabil de această zonă pentru a avea siguranța unui traseu reușit. Mă temeam de zăpada, mare și proaspăt căzută. Ni s-a recomandat să observăm vântul care dacă bate cu putere poate să aducă niște nori care ne pot strica bucuria.


 Când aproape să spunem că am ajuns, traseul cotește ușor spre stânga, pe vârful Păpușa ajungându-se pe o variantă. Practic, de la cabană până în șa am urmat banda albastră și apoi pe cea roșie. Teoretic, banda albastră o însoțește pe cea roșie și se desparte de ea exact sub Păpușa pentru a te conduce până pe vârf, însă pe această porțiune nu am văzut niciun marcaj. Știam că pentru a ajunge mai avem de urcat o ultimă pantă. Reușim să o străbatem mergând un pic în stânga cărării deoarece erau formate câteva cornișe de zăpadă și nu aș fi vrut să ne creăm emoții degeaba.

Vârf cu Piatra Craiului și Bucegi 
 Vârf cu Iezer și Făgăraș 

 Sus pe Păpușa era cald, soare cu un pic de vânt, ceva zăpadă strălucind sub tălpile noastre. Iar când ridicai privirea abia de puteai să ții pasul cu priveliștea. 
  De unde să încep ? 
 De la cealaltă culme a Iezerului, cu vârfurile Iezerul Mic, Iezerul Mare și Roșu ? Cu Făgărașul din spatele lor și fruntea lui cu două dintre cele mai înalte vârfuri din țară, Moldoveanu (locul 1) și Viștea (locul 3) ? 

Iezerul Mic, Iezerul Mare, Vârful Roșu (sus) Moldoveanu și Viștea (jos)    

 Cu Piatra Craiului despărțită de Iezer doar de Dâmbovița și care se întinde leneș sub privirile noastre, lăsându-și coasta vestică la vedere cu bijuteriile numite Marele Grohotiș și Cerdacul Stanciului ? 

Piatra Craiului / Cerdacul Stanciului / Marele Grohotiș 

 Sau cu Piatra Mare din spatele ei ? Sau poate, dacă ne concentrăm mai bine, cu Ciucașul ce se zărește în depărtare ? 

 Ciucaș (sus) Piatra Mare (jos)

 Cu Bucegii ornați de releul de pe Coștila ? 

 Bucegii și Coștila

 Cu sora lor mai mică, Leaota ?  Sau cu gâlma Măgurii Codlei care răsare moț în podișul Țării Bârsei ?

 Leaota (sus) și Măgura Codlei (jos)

 Vârful Păpușa a oferit cea mai bună și bogată panoramă montană văzută vreodată. Da, știu, sunt multe alte locuri extraordinare, dar nu am putut niciodată să văd atâtea masive muntoase dintr-un singur loc.

 Râușor în stânga și Sătic în dreapta 

 Am avut noroc de vreme bună și de vizibilitate, nu cleștar, dar destul de aproape. Pentru asta alesesem Păpușa și Păpușa se ținuse de cuvânt.


 Da, multe poze, de grup, de peisaj, de panoramă. Stăm pe vârf până când vântul ne cam spune că e timpul să o luăm din loc.
 Coborârea este mult mai ușoară și mai rapidă. În plus, suntem extaziați de cele văzute și nu mai simțim oboseală sau frig. Ne oprim sub Șaua Grădișteanu, în apropierea unei stâne și ne întindem la soare, ca șopârlele ieșite din hibernare. 

 Odihnă

 Pe lângă noi trece un grup numeros (aveam să aflăm că era Oxigenul care organizase o tură în zonă) însă apoape că nu deschidem ochii. Totuși, până la Cuca mai aveam de mers și a trebuit să ne desprindem din relaxare.
 Cabana ne-a primit cu căldură, la propriu și la figurat. Ne-am descărcat bagajele și ne-am pregătit masa. Am făcut o ciorbă de văcuță, bună-bună și ne-am încălzit cu un grog de rom cu mere, ușor cam dulce, dar fierbinte și binevenit după efortul de peste zi.
 A doua zi, duminică fiind, nu ne-am grăbit cu trezitul, dar nici nu am trândăvit mult pentru că după frumusețile montane naturale urma să vedem niște frumuseți antropice și gastonomice.
Prima oprire a fost la Mânăstirea Nămăiești. Fac o mică paranteză pentru a spune că totul în zonă are, mai devreme sau mai târziu, legătură cu Negru Vodă. Se spune că Nămăiești este cea mai veche mânăstire de maici din Țara Românească și că aici a fost descoperită, într-o peșteră, o icoană a Maicii Domnului. În peșteră, presupus lăcaș creștin încă de pe vremea romanilor și chiar templu dacic închinat lui Zamolxes, a fost ridicată biserica în secolul al XIV-lea și a fost menționată în hrisoave în timpul domniilor lui Radu cel Mare și Mircea Ciobanul (cam pe la 1500 – 1550). 

 Nămăiești

 Conform legendei, icoana a fost găsită de un cioban din vremea lui Negru Vodă :) în urma îndrumărilor primite în vis și se spune că este cea mai veche icoană din întreaga creștinătate, fiind pictată de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca. Deși a suferit mult în timpul Primului Război Mondial, biserica este acum refăcută. Iar dacă vreți și argumente laice pentru a vizita Nămăieștiul, chiar vizavi de mânăstire este casa memorială a lui George Topârceanu, locuită timp de 8 ani de autorul baladelor vesele și triste.

 Corbii de Piatră

  Cea de-a doua oprire a fost la Corbii de Piatră, asta ca să păstrăm caracterul rupestru al vizitelor. Pentru a ajunge acolo am străbătut Câmpulung și apoi am mers vreo 30 km spre Curtea de Argeș, făcând dreapta la Domnești. Ca la Nămăiești și la Corbii de Piatră ansamblul rupestru s-a transformat din templu dacic în lăcaș creștin și apoi în mânăstire atestată documentar în vremea lui Neagoe Basarab, în 1512. Comuna Corbi este locul de baștină al Corvineștilor, existând aici ruinele castelului lui Voicu, tatăl lui Ioan Corvin. Caracteristică unică în România, biserica săpată în stâncă are două altare, ambele ortodoxe, respectând tradiția bizantină a lăcașelor de cult rupestre din Capadocia care aveau două hramuri. Lângă biserică este săpată și trapeza mănăstirii (sala de mese) unde se spune că Neagoe Basarab judeca pricinile supușilor. De mare valoare este pictura, originală, realizată în stil bizantin în secolul al XIV-lea. Din păcate nu s-au realizat lucrări de conservare și restaurare, igrasia amenințând serios existența picturii. 

 Corbii de Piatră

 Frumusețea gastronomică ne-a așteptat în Câmpulung. Pentru cine nu știe, Iepurașul este cea mai vestită cofetărie musceleană. Nu știu ca Piteștiul sau Curtea de Argeș să se poată lăuda cu așa ceva, așa cum nici Rucărul, Branul sau Brașovul nu sunt trecute pe harta prăjiturilor. Pauza dulce a fost delicioasă și de asta aveam nevoie înainte de a pleca spre casă.

Noi

 Priveliști fără de opreliști, amintiri rupestre și un iepuraș dulce au fost, pe scurt, esențele lunii aprilie.




 Casetă tehnică : 

-Locație : Iezer-Păpușa 
-Punct de plecare : Cabana Cuca 
-Acces : DJ 734 asfaltat până la Cabana Voina, drum forestier accesibil aproximativ 4,5 km până la Cabana Cuca 
-Traseu : Cabana Cuca-Șaua Gradisteanu-Vârful Păpușa-retur 
-Grad de dificultate : ușor-mediu 
-Altitudinea minimă : 1.175 m 
-Altitudine maximă : 2.393 m 
-Diferență de nivel : 1.218 m 
-Lungime : 9 km 
-Marcaj : bandă albastră 
-Durată : 8 ore   

Și ruta din Viewranger

joi, 11 august 2016

Cum să estimăm timpul în care parcurgem un traseu

 Prima regulă a unui drumeț instruit este să se informeze cât mai în detaliu asupra traseului pe care îl va parcurge. 
 Alegerea traseului se supune mai multor criterii. 
 1.    Distanță
 Pentru ieșirile scurte, de maxim 2 două zile, ne alegem în general trasee aflate în apropiere. Nu vei ajunge niciodată să pleci din București, să urci pe Pietrosul Rodnei și să te întorci acasă într-un singur week-end. Sau poți forța , dar vei fi un zombi și nu vei înțelege nimic din ceea ce ți se întâmplă.
 2.    Inedit
 Fiecare excursie trebuie să aducă ceva nou. Poate fi același masiv muntos și același vârf, dar urcat pe o variantă nouă. Poți pacurge același traseu, dar în alt anotimp. Sau pur și simplu pot fi locuri noi, prin care nu ai mai călcat și pe care vrei să le cunoști.
 3.    Notorietate
 Mi se întâmplă adesea să aud de vreo cascadă, vreun lac, un vârf, o pădure, o cetate, niște chei și să doresc să le văd. Cu cât un obiectiv este mai vizitat, cu atât mai multe informații vei găsi despre el. Sau poate nu ai auzit de ceva anume, dar îți dorești să mergi într-un anumit loc și începi să cauți ce este de vizitat în apropiere.
 În fine, mai sunt și alte criterii în funcție de care îți poți alege destinația unei drumeții.
Când ți-ai ales un traseu trebuie să știi :
-      Punctul de plecare (intrarea în traseu)
-      Marcajul
-      Gradul de dificultate
-      Durata
-      Punctul de sosire
 Toate aceste informații le afli din hărți, cărți de specialitate sau online, de altfel cel mai răspîndit mod de informare.
 Dintre informațiile de mai sus, cele supuse subiectivismului  sunt durata și dificultatea traseului.
 Trebuie să știți că timpul de parcurgere a unui traseu este dat de ritmul unui drumeț cu o condiție fizică medie, echipat corespunzător, ce se deplasează fără pauze mari, cu bagaj minim, în condiții de vară, normale. Aceste valori este bine să le luați din cărți, hărți sau indicatoare (deși am întâlnit și unele mincinoase).  Pe net mi s-a întâmplat să găsesc diferențe semnificative, de la simplu la dublu, în cazul unor trasee.  




 Dacă știți că vă mișcați bine și sunteți echipat, rucsacul este ușor și faceți o drumeție de vară,  adăugați o oră la timpul de pe hartă. Poate doriți să admirați un peisaj, poate sunteți un fotograf pasionat sau poate pur și simplu, după pauza de masă, leneviți puțin. În cazul în care reveniți pe același traseu, trebuie să știți că timpul de întoarcere va fi mai mic (poteca este cunoscută, ați făcut deja poze, de obicei întoarcerea înseamnă coborâre).
 În situația în care nu știți măsura forțelor voastre, este bine să vă fixați puncte intermediare și să verificați dacă vă încadrați în timpul estimat. 
 Condițiile meteorologice influențează puternic viteza de deplasare. Un strat de zăpadă mare prin care trebuie să tăiați potecă mărește timpul de parcurgere al unui traseu. Mi s-a întâmplat ca în prima parte a unei drumeții, iarna, pe o potecă bătătorită, să mă încadrez în timpii regulamentari, însă porțiunea în care zăpada a fost neatinsă să o parcurg într-un interval de 1,5 ori mai mare (3 ore în loc de 2). Ploaia, viscolul, grindina, ceața pot opri o drumeție. 
Un rucsac încărcat înjumătățește viteza de deplasare. Oricât de bine pregătiți fizic ați fi, gândiți-vă că organismul are, brusc, de cărat încă 10-15-20 de kilograme cu care nu este obișnuit. Experiența vă ajută să strângeți din dinți și să vă gestionați mai bine resursele, dar nu vă va împinge de la spate.
 Un om se deplasează pe drum drept cu 4-5 km pe oră. Vorbim de un mers alert, nu alergare, nu plimbare. Sigur, înclinația unei pante este o frână puternică, dar trebuie să știți că, pe verticală, într-o oră se pot câștiga 300 m diferență de nivel. De aceea cei 1300 m diferență de nivel între Bușteni și platoul Bucegilor se urcă în 4 ore.
 Așa cum am spus, întoarcerea de cele mai multe ori înseamnă coborâre. De aceea majoritatea indicatoarelor arată timpi inferiori pe celălalt sens. Sigur, ne vom deplasa mai repede însă țineți cont de faptul că ați supus deja organismul unui efort. În medie, puteți să scădeți o oră din timpul de urcare. Da, vremea și greutatea rucsacului influențează.
99,99 % din drumeți nu călătoresc singuri. Cu cât grupul are mai multe ieșiri împreună, cu atât este mai sudat și mai omogen în deplasare. Calculați-vă deplasarea în funcție de mersul celui mai slab pregătit, nu după fruntași. Dacă nu faceți asta, cei din urmă nu vor agrea drumeția dintr-un sentiment de frustrare, iar cei din față își vor pierde răbdarea. Este o dovadă de spirit de echipă să mergeți grupați. În fond asta înseamnă socializarea și sunt convinsă că excursiile le faceți alături de prieteni (deci aveți motive să stați împreună), nu de dușmani. 
 Important este ca, atunci când apar probleme fizice, când vremea este nefavorabilă și nu vă simțiți în siguranță, să vă întoarceți din traseu. Ocazii vor mai fi, important este să nu le pierdeți prin accidentări care puteau fi evitate.

 Pe munte a renunța nu înseamnă ratare, ci înțelepciune.

vineri, 17 iunie 2016

Cum să ne alegem încălțămintea de munte

  Poate cele mai importante obiecte din echipamentul tău de munte sunt încălțările. De ele depind atât parcurgerea în siguranță a unui traseu cât și starea celui care călătorește. Sunt sigură că știți ce înseamnă o încălțăminte nepotrivită, care alunecă, strânge, bate, roade, încinge piciorul și care poate să-ți afecteze mersul. Dacă ai experimentat toate astea în zona urbană, să știi că pe munte distanțele sunt mai mari, terenul mai accidentat și farmaciile care vând plasturi lipsesc.
  Pentru a nu strica o excursie și a evita răniri inutile, este bine să-ți cumperi, cu cap, încălțămintea.
  În marea majoritate a cazurilor aceasta înseamnă bocanci și principalele două criterii de evaluare sunt tipul de talpă (de la flexibilă la rigidă) și anotimpul pentru care au fost făcuți.

bocanc 3 sezoane (foto www.directorproduse.ro)

  Cei mai folosiți sunt bocancii de 3 sezoane. Asta înseamnă că de primăvara până toamna poți să-i porți cu încredere. Din experiență spun că, atât timp cât nu alegi lucruri prea dificile de făcut, poți să-i folosești și în timpul iernii. Începătorilor le recomand ca aceștia să fie primii bocanci cumpărați pentru că acoperă toate necesitățile de călătorie montană mai ales că astfel de produse nu sunt tocmai ieftine.
  Cu cât o talpă este mai rigidă, cu atât ea te ajută să mergi mai bine pe pante accentuate, cu stâncării și grohotișuri. Rigiditatea însă poate fi supărătoare pe zonele de plat. Personal, mă simt confortabil cu o talpă semirigida care îmi lasă piciorul să se miște mai natural dar, în același timp, mă ajută pe porțiunile mai dificile. Chiar și așa, seara, la sfârșit de tură, tot mai simt nevoia unui masaj al tălpilor.
  Bocancul de primăvară-vară-toamnă trebuie să depășească glezna tocmai pentru a prinde bine piciorul și a oferi stabilitate. Când îi probați strângeți bine șireturile și verificați cât de bine vă susțin încheietura.
  Dacă vă doriți un confort sporit și o amortizare, puteți folosi branțuri detașabile. Acestea se cumpără separat și este vital să le aveți atunci când cumpărați bocancii pentru a le putea proba împreună.
  Este bine ca bombeul să fie întărit și protejat cu o membrană de cauciuc. Unele variante oferă același tip de protecție și călcâiului.

bocanc iarnă (foto www.attasport.eu)


  Bocancii de iarnă sunt o variantă mai înaltă, impermeabilă, mai călduroasă, cu o talpă rigidă care are un profil special ce face ca bocancul să fie mai aderent. Materialul din care sunt confecționați  este mai gros (se folosește chiar și plasticul în unele cazuri – de aceea unii par clăpari). Trebuie să țineți cont de faptul că dacă apa de afară nu poate intra, nici transpirația din bocanc nu poate ieși, așa că atenție la tipul de șosete folosit. În marea lor majoritate bocancii de iarnă sunt galoșați (sunt îmbrăcați cu un brâu de cauciuc care îi protejează) și permit prinderea coltarilor. Talpa rigidă permite săparea treptelor în zăpada înghețată și susținerea piciorului în zonele mici de sprijin. Faptul că sunt mai înalți, pe lângă siguranța suplimentară oferită (protejează glezna de eventualele entorse) asigură și o mai bună protecție împotriva umezelii și frigului (un pantalon de corp poate intra liniștit în bocanc). Da, probabil că vi se va părea că mergeți ca un scafandru arhaic pe fundul oceanului (știți voi costumele acelea cu cizme de plumb), dar vă veți obișnui repede și vă veți bucura de avantajele oferite.  Fiind bocanci mai tehnici, costă pe măsură și de aceea, dacă excursiile voastre de iarnă înseamnă poteci prin pădure și pante ușor înclinate, puteți folosi fără probleme bocancii clasici. 

semigheată (foto www.proalpin.ro)

  Nu pot să nu discut și de încălțămintea de vară, care a câștigat adepți în ultimul timp. Am văzut sandale cu talpă aderentă, dar nu le-aș recomanda decât pentru plimbări pe drumuri forestiere. Puteți folosi cu încredere variantele tip semigheata. Seamănă foarte mult cu bocancii (au talpă aderentă însă mult mai flexibilă), sunt confecționate din materiale respirabile, nu depășesc glezna și sunt mult mai ușoare. Flexibilitatea și subțirimea tălpii te pot deranja pe anumite suprafețe (ei, cum e să simți în tălpi pietrele pe care calci). Oricât de vară ar fi, pe munte nu vei întâlni călduri năucitoare care să necesite o încălțăminte decupată. De aceea puteți lăsa bocancii de vară la sfârșitul listei de cumpărături și doar ca o completare a echipamentului. Dacă sunteți siguri că nu veți face drumeții în timpul iernii (nici nu știți ce pierdeți !) sau pe vreme urâtă (ploaie, noroi, etc) puteți să treceți direct la încălțămintea de vară. Căutați una comodă, dintr-un material care să permită respirația, cât se poate de impermeabil. Un pont (care se potrivește de altfel tuturor categoriilor de bocanci) : verificați ca limba să fie parte integrată a bocancului deoarece protejează foarte bine în caz de umezeală.

 limbă integrată (foto bocancidemunte.ro )

  Cel mai bun bocanc este cel care ți se potrivește și poți să-l găsești din prima sau după mai multe încercări. De aceea, pentru primele ieșiri este bine să folosești o variantă mai ieftină și apoi să-ți analizezi mersul și să îți dai seama ce anume  i-a lipsit bocancului pentru ca totul să fie perfect. Lucrurile se învață în timp, prin experiență. 
  Este perfect să cauți informații pe internet, dar limitează-te la asta. Nu cumpăra bocancii de la magazinele online, oricât de atrăgător ar fi. Dacă ești îndrăgostit de o anume marcă, nu e rău să prospectezi piața deși diferențele de preț dintre vânzători nu sunt semnificative. 
  Nu strică să probezi mai multe variante. Eu așa mi-am ales bocancii cu talpă semirigidă, încălțată în fiecare picior cu alt tip de bocanc, făcând comparații iar când am crezut că am găsit ceea ce căutam, am cerut perechea și m-am plimbat prin magazin pe vârfuri, în călcâie, m-am aplecat, răsucit, am ridicat picioarele, le-am scuturat, am verificat aderența tălpii, mă rog, am încercat să reproduc situațiile pe care le-aș întâlni în natură.
  Indiferent de anotimpul în care faci achiziția, ia cu tine un ciorap pe care vrei să-l folosești pe munte, nici de lână, dar nici subțire și încalță-l când faci proba. Piciorul trebuie să stea lejer, în spatele călcâiului să-ți intre degetul arătător, iar atunci când strângi bine șireturile, bocancul să nu-ți joace în picior. Gândește-te că vei sta multe ore încălțat, picioarele se vor umfla, iar la coborâre degetele vor avea de suferit.
  Și, apropo de umflatul picioarelor, cel mai bine este să mergi la cumpărături seara.
  O altă calitate a unui bocanc este greutatea redusă. Sigur, cu cât bocancul este mai specializat și destinat turelor din sezonul rece, cu atât va fi mai greu. Nu trebuie să uităm că fiecare kilogram în plus contează, indiferent dacă acesta este în rucsac sau în bocanc.
  Nu vreau să aduc în discuție materialul din care este confecționată încălțămintea. Poate fi natural sau sintetic, importante sunt impermeabilitatea și respirabilitatea. Informații se pot găsi pe internet, pe site-urile producătorilor sau pe forumuri. 



  Cel mai important lucru este să nu aveți supra-așteptări de la bocancii voștri. Orice bocanc se poate uda în anumite condiții, orice talpă poate aluneca într-o anumită situație iar un bocanc bun nu merge de unul singur pe munte. Am întâlnit persoane care, deși încălțate prost (din punct de vedere al regulilor de drumeție), s-au descurcat admirabil și persoane cu ultimul răcnet în picioare care nu au făcut față unor simple traversări de pantă. O încălțăminte bună nu te face montaniard, ci doar te ajută să fii unul mai bine pregătit.
  Bocancii noi pot fi mai nărăvași la prima purtare așa că nu vă planificați ture lungi cu noutăți în picioare. Făceți-le rodajul pe trasee de dificultate medie, nu foarte lungi și luați-vă încălțăminte de schimb pentru cazurile extreme.

  Toate bune, însă după ce vă cumpărați bocancii musai să învățați să-i întrețineți. Cu cât veți avea mai multă grijă de ei, cu atât veți petrece mai mult timp împreună pe cărări de munte.
  Indiferent de materialul din care sunt confecționați, nu spălați bocancii în mașina de spălat. Detergenții, centrifugarea, temperatura nepotrivită a apei le vor distruge chiar acele caracteristici pentru care i-ați cumpărat. Este suficient să îi ștergeți de noroi cu o lavetă umedă sau să-i periați bine de praf. 

(foto www.magazinoutdoor.ro)

  Dacă s-au udat nu îi uscați pe calorifer, sobă sau altă sursă de căldură. Scoateți branțul, deschideți-i cât mai larg și lăsați-i să se usuce într-un loc aerisit pentru a preîntâmpina mirosul neplăcut. Puteti să folosiți diverse substanțe care impermeabilizează bocancii, dar vă rog să citiți cu atenție instrucțiunile de folosire ale acestora, inclusiv tipul de material pe care se pot aplica. Pentru a usca mai repede interiorul puteți să introduceți în bocanci săculeți cu substanțe care absorb umezeala. Un exemplu foarte la îndemână este nisipul pentru pisici (bentonită sau silicat). 
  În special pe timpul iernii este indicat să folosiți parazăpezi care protejează partea de sus a bocancului și împiedică pătrunderea apei. Un sfat : vara nu lăsați acasă parazăpezile, ele te protejează la fel de bine și de noroi sau de pietricele mai curioase care vor să-ți intre în încălțări. 

(foto www.proalpin.ro)

  Atunci când sunt în repaos, depozitați boncancii într-un loc fără umezeală, cu o temperatură constantă iar pentru păstrarea formei puteți să-i îndesați cu ghemotoace de ziar. 

  Da, ideal este să aveți mai multe perechi pe care să le rotiți pentru a preveni uzura, însă este un punct mai greu de realizat. Este destul de cheltuitor să ai trei perechi pentru trei sezoane (iarnă, primăvară-toamnă și vară) ce să mai spun de trei perechi pentru același anotimp. Pentru a le prelungi viața vă pot recomanda însă să-i folosiți pentru scopul pentru care au fost creați, adică pe munte. Știu că iarna, pe ghețușul din oraș, bocancii par o alternativă bună, însă nu pentru asta i-ați luat. Iar dacă sunteți fericitul posesor al mai multor tipuri de bocanci, folosiți-i în sezonul pentru care au fost concepuți. Vara nu veți merge confortabil încălțați cu bocanci de iarnă și nu vreau, Doamne ferește, să mă gândesc nicio clipă că ați pleca iarna pe munte încălțați în sandale.
Nu uitați : dacă vă găsiți bocancii perfecți, veți fi turiști fericiți. 

foto vienela.ro


PS : Acest articol nu promovează nicio marcă de încălțăminte, în fotografii nu apar proprietățile personale (cu o singură excepție), imaginile sunt preluate de pe site-uri de specialitate pe care le-am menționat pentru că așa e frumos.