Bun venit !

Dacă vă place (și vă place !) să hoinariți, dacă sunteți (și sunteți !) mici exploratori, dacă aveți (și aveți !) curaj de cercetaș, nu mai stați pe gânduri.

marți, 25 octombrie 2016

Mini City Break – Oradea walking - Piața Unirii

Întâmplarea a făcut să am la dispoziție cam o jumătate de zi de pierdut prin Oradea în condiții mai restrictive (adică am fost însoțită de Sara Beagle ceea ce a anulat orice posibilitate de acces în vreun muzeu). 
 Puteam să-mi pierd ziua pe balansoarul pensiunii sau puteam să-mi pun la bătaie spiritul de orientare, răbdarea și rezistența. Cum varianta statică nu hrănește curiozitatea, decizia a fost foarte ușor de luat. 
 Așadar, iată cum arată Oradea pe jos. 

 Următoarea destinație : Piața Unirii. Pentru a ajunge acolo ideal este să plecați din Parcul 1 Decembrie pe Strada Vasile Alecsandri care este un fel de Lipscani bihorean. Clădirile istorice de pe această stradă sunt parțial restaurate sau în lucru, existând promisiunea că se vor finaliza și vor ajunge să își arate adevărata valoare. Ce avem aici ? Clădiri construite undeva la începutul secolului XX, până în 1910, majoritatea în stil secession.  

 Piața Unirii, denumită până în secolul al XVIII-lea Piața Mică, a fost nucleul în jurul căruia s-a ridicat Orașul Nou. Din secolul al XIX-lea devine centrul orașului, forma finală căpătând-o la începutul secolului XX.

 Construirea Hanului Arborele Verde, adăpostind în prezent Teatrul Arcadia, a început în 1760, fiind modificată și extinsă în timpul reamenajarilor ulterioare, ultima datând din 1908, fiind și cea mai importantă. Aparținând inițial episcopiei Romano-Catolice, clădirea era compusă dintr-o cârciumă, o cafenea și două camere de locuit. Până în 1836 figurează atât ca han, ca locuință dar și ca temniță. Nu scăpa de incendiul din 1836 iar refacerea a însemnat trecerea în categoria de hotel cu 37 de camere de oaspeți, o sală mare (fără destinație precisă), o cârciumă, cafenea și berărie și 9 magazine. Reamenajarea din 1908 îi schimbă înfățișarea și o include în complexul nou construit, Vulturul Negru. Inițial, hanul a dat și denumirea străzii care, până în 1920, s-a numit Arborele Verde. Începând cu jumătatea secolului al XVII-lea din fața hanului plecau zilnic două diligențe spre Băile Felix. În timp, în sala  mare a localului a funcționat, pe rând, un cabaret (Bonbonniere) și un cinematograf (Urania). 


Hanul Arborele Verde

 Pe aceeași parte a străzii, în apropiere găsim Magazinul de sticlărie Deutsch K.I., apărut în jurul anului 1910 și aparținând firmei care a cumpărat fabrica de sticlă de la Pădurea Neagră. Fațada a putut fi păstrată cu decorațiunile originale, fiind un exemplu al stilului secession. Clădirea a fost ridicată pe vechiul amplasament al unei prăvălii, preluată de familia Deutsch și dezvoltată cu succes. În magazin se vindeau produse de sticlă și porțelan, fiind în mare vogă până la începutul primului război mondial. După 1917 afacerea intră în declin, declanșându-se falimentul. Din 1960 și până în 1990 aici a funcționat magazinul de articole pentru copii, Gulliver.  


Magazinul de sticlărie Deutsch K.I.

 Vizavi este construită Casa Roth în același stil secession, cu influență germano-vieneză. Construcția a fost finalizată în 1906 și are fațada decorată cu plăci de ceramică. Balconul primului etaj este rectiliu și este decorat cu o balustradă metalică, balcoanele etajelor superioare având formă de semicerc. 


Casa Roth

 Pe colț cu Piața Unirii este Palatul Moskovits II. Finalizat în 1905 aparține unui stil secession mai sobru, ușor monoton, cu ferestre dreptunghiulare cu colțuri rotunjite. Familia Moskovits, antreprenori de succes în industria alimentară, a cumpărat vechile clădiri din piață (Casa Diamandi și Casa Nikolits), le-a demolat, ridicând în locul loc palatul actual. Spațiile de la parter aveau destinație comercială, la etaj își avea sediul Banca de Oradea și Societatea Comercială pe Acțiuni. Etajele superioare erau amenajate ca locuințe, mai mari și mai luxoase fiind cele de pe partea pieței. Că să vă faceți o idee despre valoarea acestui imobil, prețul unui apartament din categoria celor modeste (adică doar două camere plus bucătărie, baie, hol, debara și pivniță, în total vreo 78 mp utili) situat la etajul 1, scos la vânzare recent, este de 70.000 euro.


Palatul Moskovits II

Palatul Moskovits II

 Și uite așa am ajuns în Piața Unirii, loc în care fiecare clădire este un monument.


Palatul Vulturul Negru

  Palatul Vulturul Negru este cea mai reprezentativă construcție în stilul secession. Ridicată pe locul unui vechi han a fost terminată în 1908. Complexul este alcătuit din două corpuri asimetrice și inegale, legate între ele de un al treilea corp, mult mai retras, formând un pasaj în formă de Y ce unește Piața Unirii de străzile Vasile Alecsandri și Independenței. Principalele elemente decorative sunt basoreliefurile cu motive florale precum și multitudinea de linii curbe. Palatul este cea mai importantă și mai cunoscută clădire din Oradea (la egalitate aș spune eu cu Biserica cu Lună). Încă de la inaugurare palatul a avut o destinație multifuncțională, fiind în același timp clădire de birouri, restaurant, hotel și cazinou. În pasaj funcționau diverse magazine. La parter, spre Piața Unirii, era cafeneaua Coroana, iar în corpul cu turn era sediul Băncii Maghiare (Banca Industria după 1919), director fiind unul din proprietarii clădirii.  


Palatul Vulturul Negru

Palatul Vulturul Negru

Corpul din Strada Independenței avea destinație culturală, aici funcționând două săli (Sala Mare și Sala Mică) ce au găzduit numeroase spectacole și concerte. Deși fațada este mai sobră, interioarele acestei părți din clădire sunt cel mai bogat ornamentate.  

 Strada Independenței

 Primii proprietari au fost niște personalități ale Oradei, avocați, membrii fondatori ai societății pe acțiuni “Vulturul Negru și Arborele Verde, Hotel și Redută” (cu un capital de 50.000 de coroane împărțit în 50 de acțiuni). Până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, pe acest amplasament era ridicată o clădire mică, inițial doar cu parter, extinsă apoi și etajată, în care a funcționat un timp și Primăria Oradea. După mutarea primăriei în Cartierul Olosig, rolul clădirii a fost doar de hotel. Inițial, proiectul a aparținut primăriei care dorea să reconstruiască hotelul și care, în urma unui concurs de proiecte, l-a ales (și premiat) pe cel cu denumirea de “Șampania ”.  


Palatul Vulturul Negru

Acesta însă s-a dovedit prea costisitor pentru bugetul local astfel încât atât terenul cât și vechea clădire au fost vândute. Inițiativa privată a dat roade, astfel încât după doar doi ani Palatul Vulturul Negru a fost finalizat. Nu puteau să lipsească surprizele : prețul materiilor prime s-a dublat, dobânzile finanțării au crescut iar în subsol a fost descoperită o cameră funerară în care, dacă este să dăm crezare presei tabloide a vremii, s-au aflat osemintele Sfântului Ladislau. Și ca o ultimă mențiune : pasajul a fost un element de senzație fiind executat după modelul Galeriei Victor Emmanuel din Milano. 


Palatul Vulturul Negru
 A doua clădire în topurile vizitatorilor (sau chiar prima după unii) este Biserica cu Lună. Doi reprezentanți ai comunității ortodoxe, juriști, judecători la Tabla Regească, nobili cu averi importante și cu mare influență, i-au solicitat împăratului Iosif al II-lea o audiență prin care îi cereau sprijinul în vederea ridicării unei biserici ortodoxe, a doua din oraș. Toate demersurile anterioare se loviseră de refuzul categoric al autorităților, însă în 1781 împăratul emisese Edictul de Toleranță prin care acorda dreptul de liber exercițiu și celorlalte confesiuni. Lucrările de construcție au început în anul 1784 și au fost finanțate de “norodul drept credincios, neunit grecesc, românesc și sârbesc”.   


Biserica cu Lună 

De altfel, implicarea celor trei comunități avea să fie recunoscută prin oficierea cântării liturgice, până în anul 1900, în limbile română, sârbă și greacă. Sfințirea bisericii ortodoxe are loc în anul 1832, an în care este finalizată pictura interioară. Biserica, singura din Orașul Nou cu un turn impunător, a stârnit reproșuri și proteste, fiind considerată o sfidare a realităților istorice. Pictura s-a putut realiza doar prin implicarea comunității, ajungându-se până la ipotecarea averilor pentru obținerea banilor necesari. Fiind vorba de o clădire cu  destinație religioasă, aici nu mai poate fi vorba de stilul secession, ci de un clasic stil baroc. În interior se respectă stilul bizantin. Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului și în tâmpla iconostasului putea fi văzut un portret al lui Horea, singura reproducere autentică a chipului acestuia (în prezent pictura este în muzeul Episcopiei Ortodoxe). Denumirea de “Biserica cu Lună” datează din 1793 când în turnul bisericii este instalat un orologiu și un mecanism care indică fazele lunii, rotindu-se în jurul axei sale în 28 de zile. Mecanismul cu un diametru de 1 m este unic în Europa. Biserica devine catedrală episcopală în anul 1921. Trebuie menționat faptul că Biserica cu Lună este singura clădire care a scăpat din incendiul din anul 1836, incendiu ce a distrus peste 100 de case în Orașul Nou, inclusiv toate clădirile din jur. Din păcate, fotografia făcută este mai puțin spectaculoasă deoarece vizita mea a coincis cu luna neagră.


Biserica cu Lună 

 Biserica Sfântul Nicolae, ridicată vizavi de Biserica cu Lună pe locul unei mici biserici greco-catolice, a avut destinația de   catedrală greco-catolică, fiind primul edificiu religios al acestei comunități ridicat în Oradea. Construcția în stil baroc clasicizant începe în anul 1800 și este finalizată zece ani mai târziu. În anul 1836 este distrusă de incendiu iar refacerea ei, realizată cu mari eforturi, se întinde pe aproape patru decenii, fiind finalizată în 1870. Actuala formă a turnului este definitivată în 1910-1912, fiind conceptul unui arhitect italian.

Biserica Sfântul Nicolae 

 Casa Kovats a adăpostit prima farmacie a Oradei, Crucea de Aur, deschisă în 1742 și mutată în Piața Unirii în anul 1840. Ridicată în stil neoclasic pe terenul dintre Biserica Sfântul Nicolae și Episcopia Greco-Catolică după incendiul din 1836, casa Kovats este cea mai impresionantă clădire civilă construită la începutul secolului al XIX-lea. 

Casa Kovats, în plan secund turnul bisericii Sfântul Nicolae 

 Palatul Episcopal Greco-Catolic, este strâns legat de destinul episcopiei greco-catolice. Inițial, pe respectivul amplasament era ridicată casa parohială a Bisericii romano-catolice Sfântul Ladislau care a trecut în proprietatea lui Moise Dragoș, primul episcop greco-catolic titular la Oradea. Până în 1875 clădirea a suferit diverse modificări. Ctitorul palatului a fost episcopul Demetrie Radu care s-a preocupat de ridicarea unor edificii noi, de repararea celor vechi și de îmbogățirea patrimoniului eparhiei. Demolarea parțială a vechi clădirii a început în 1903 și în numai doi ani, noua clădire a fost ridicată, folosindu-se combinații de elemente romanice, bizantine, neogotice. În 1948 palatul a fost confiscat de regimul comunist și utilizat ca școală populară de artă și bibliotecă municipală începând cu 1952. În 1992 a fost restituit comunității greco-catolice. 

Palatul Episcopal Greco-Catolic


În 1692 orașul a fost recucerit de trupele austriece, fiind finalul unui pașalâc înființat în 1660, după asediul și căderea Oradei sub controlul turcesc. Prima biserică romano-catolică a fost ridicată în cartierul Olosig și, după un timp, s-a dovedit necesară ridicarea unei noi construcții care să preia și rolul de biserică episcopală. Biserica Sfântul Ladislau, ridicată în stil baroc între 1720-1733 a funcționat ca și catedrală romano-catolică până în 1780, făcând tranziția între vechea biserică din cetate și cea actuală din Complexul Baroc. Turnul este finalizat între anii 1790-1800. 

 Biserica Sfântul Ladislau 

 Datele despre construcția bisericii nu sunt foarte clare, existând informații contradictorii. Dedicată sfântului fondator al așezării, biserica are cel mai vechi altar din Oradea (sfințit în 1730) funcțional și astăzi în aceeași formă și fond. Legenda spune că, aflat la vânătoare prin ținut, Regele Ladislau al Ungariei a ajuns într-un loc de o frumusețe aparte în zona fortăreței Bihor. A numit locul Varad și a poruncit ridicarea unei mânăstiri în care, după moarte, trupul său să-și găsească odihna veșnică. Ceremonia de canonizare a avut loc în anul 1192 și exista obiceiul ca, după încoronare, fiecare nou rege să facă un pelerinaj la mormântul lui Ladislau. 

Palatul Primăriei
 Palatul Primăriei a fost ridicat pe locul vechii reședințe episcopale catolice din dorința de a oferi orașului o clădire administrativă pe măsură. După finalizarea demolării, în anul 1902, a început ridicarea noului sediu, proiectul fiind o îmbinarea a celor trei proiecte finaliste ale concursului organizat cu acest scop. În doar doi ani clădirea este inaugurată. 

Palatul Primăriei 


Elementul caracteristic este Turnul cu ceas, înalt de 50 m, care a servit ca punct de veghe pentru pompierul de serviciu al orașului. Incendiile erau anunțate prin bătăi de clopot, direcția fiind indicată pe timp de zi prin arborarea unui steag roșu sau cu ajutorul unui reflector în timpul nopții. Ultimul etaj găzduiește ceasul mamă, un orologiu cu patru cadrane îndreptate spre cele patru puncte cardinale. Fiecare sfert de oră este marcat prin bătăile unor ciocane, ora fixă fiind întâmpinată cu Marșul lui Iancu. Zbuciumatul an 1944 a lăsat urme fie de gloanțe (vizibile și în prezent), fie ale unui incendiu ce a distrus acoperișul și ultimul etaj. Refăcut și reabilitat, Turnul cu ceas și Palatul Primăriei, cu excelentă amplasare pe malul Crișului Repede, își încântă privitorii. 

Palatul Primăriei
Următoarea destinație : zona centrală pietonală a Oradei. Dar nu numai.